Am stat de vorbă cu Yvonne, o artistă pop din Timișoara de care sigur vei mai auzi, despre albumul „I’m Not Naive”. Acesta poate fi ascultat pe toate platformele de streaming.
Care este povestea din spatele albumului?
Foarte multe emoții, persoanele din jurul meu, am învățat foarte mult despre iubire în ultimul timp, am învățat foarte mult despre trădare, despre regret și cam e așa un amalgam de emoții întreaga chestie.
Ce emoții vrei să trezești în oamenii care te ascultă prin muzica ta?
Vreau mai mult ca ei să se regăsească în muzica mea și să înțeleagă practic ceea ce aș vrea eu să transmit, dar cumva să o reinterpreteze ei, deci cumva să-și găsească propria poveste prin muzica mea.
Ce înseamnă succesul pentru tine ca artistă?
Să vină oamenii la concert, să aprecieze muzica pe care o fac, pentru calitatea ei, să învețe piesele, să se simte bine ascultând piesele mele.